Lowe of my life
Sunt unele momente in viata cand ti se intampla o chestie asa, care vine peste tine cand tu tii usile strans inchise, cand nu te-astepti la nimic da’ la nimic-nimic, nici de bine, nici de rau, cand esti atat de adanc infipt in asteptarea ta la nimic, incat incepi sa te simti foarte confortabil in propria ta viata. Paranteza: a nu te astepta la nimic e cea mai buna pasa in care te poti gasi. Cand apar asteptarile, apar automat si asteptarile inselate, apare si simptomul cecauteuinviatamea. A nu te astepta la nimic mai e tare pentru ca exact atunci, da’ exact-exact atunci….se intampla chestia…
Chestia . Ori te indragostesti si te loveste asa, in moalele a tot ce nu e moale, cand nu te mai astepti la nimic pentru ca te-ai asteptat deja la tot ce te puteai astepta, ori se face dintr-o data lumina cand traversezi cea mai bezNetica perioada a vietii tale, ori ti se intampla ce mi s-a intamplat mie intr-o zi frumoasa azi. Ori ti-e ceva ca si cum le-ai trai pe toate la un loc.
La mine asa a fost. Cand am inceput sa fac practica la Lowe ma simteam de parca mi s-ar fi deschis in fata pasilor singurul lift din lumea lifturilor in care nu mi-e frica sa urc. A fost cea mai plina perioada a vietii mele, cea mai buna terapie pentru telenovela in care traiam: copilul mic venit din provincie cu visele lui mari, dezamagit pana la deprimare din cauza asteptarilor (prea multe, prea repede) si a neintamplatului nimic, inselat in ceea ce i se parea ca iubeste, debusolat si obisnuit din ce in ce mai mult sa nu se mai astepte la nimic. Si, dintr-o data…Lowe! Crash! Boom! Bang!
O saptamana de-a mea in perioada aia insemna facultate fara prea multe absente, ultima suta de metri din stagiul de practica la Pastel Age (ma gandesc foarte des la atmosfera de-acolo, un fel de familie-agentie, acasa-birou, cu fetele in oras – pauze de masa), primele sarcini la Lowe, trezit dimineata devreme si ajuns seara tarziu acasa. Niciodata mai obosita si niciodata mai fascinata de tot ce se intampla in fata ochilor mei. Primul meu contact cu o agentie mare de PR, primul sentiment de being a part of something (fie el si iluzoriu), primul meu eveniment. Primul nu se uita niciodata. Il vei iubi intotdeauna, il vei dori intotdeauna, ti se va parea mult timp inca al tau, chiar si dupa ce e evident ca nu mai este.
A venit sesiunea si nu am mai mers la practica. Vara mi-am petrecut-o departe de Bucuresti. Intr-un fel, am renuntat. Cand m-am intors, usile liftului nu se mai deschideau. In alt fel, am fost renuntata (la). Either way, it hurts. Raluca isi reincepe maine stagiul de practica la Lowe. Lowe. Lowe of my life.
Busybeingfabulous's Weblog 