Anna Karenina

Azi am cautat acul in carul cu fan. Carul top 300 cu fan. Adica din top 300 cei mai bogati oameni din Romania, cautam cativa (cat mai multi) care sa accepte invitatia la un concert de muzica de camera. Capitalul n-a fost el suficient de amabil incat sa prevada cand a facut topul ce sarcina grea o sa am eu. In majoritatea descrierilor se vorbea despre afacerile oamenilor astora (cat tupeu!), despre cat au investit, cat au castigat (de-a dreptul obraznic!!!) si despre planurile lor in viitorul apropiat (re-vol-ta-tor!!!!) Si cum pot eu sa ghicesc din toate astea daca omului ii place sau nu muzica de camera??? Nu pot. Dar ‘jobul’ dat (ca sa ma exprim corporatist/tiv?) e job de rezolvat, asa ca am citit 180 de descrieri ale primilor 180 cei mai bogati oameni de afaceri, mi-am inventat criterii absurde gen ‘a avea fatza de om care asculta muzica de camera’, am hotarat cu de la sine putere ca daca omul facuse ceva facultate si se dadea mare cu ea, inseamna ca e intelectual rafinat, ce ‘intelectual rafinat’? …e creme de la creme, deci o sa-i placa muzica de camera. Iar daca fusese excesiv de zelos (putini au fost asa) incat sa-si spuna pasiunile, reuseam eu sa ajung, prin silogisme branzaniene, la o legatura dubioasa intre pasiunea lui (orica-ar fi fost) si muzica de camera. A mers pana cand unul se dadea pasionat de echitatie (btw, v-am spus ca m-am dat cu calul? M-am dat cu calul! Ce sentiment de Xena, printesa razboinica am avut:)) You should try it. Merita!). Acolo m-am oprit. Bunul simt…

Am avut o zi plina, trecuta repede. La noapte o sa visez cifre de afaceri, proiecte imobiliare, muzica de camera. Sau pe mamica tanara, frumos imbracata si frumos tunsa, care se intalneste la Unirii cu baietelul ei de 4 ani si cu doica si cauta in geanta o surpriza de care baietelul e dezamagit, pentru ca ”mami, nu toate surprizele sunt de mancare”. Surpriza era un pix. Surpriza nu era, de fapt, dar era un pix pentru ca trebuia sa fie ceva. Sau o sa visez ceai bun de la Carturesti, mult ceai bun de la Carturesti, printre discutii despre brandul de tara. Sau pe femeia care alerga pe strada plangand ca si cum lumea intreaga  ar fi depins de cat de repede alearga sau de cat de mult plange. Sau pe Anna Karenina aruncandu-se in fata metroului, la Tineretului. Ce-o fi fost in capul ei in clipele alea? Cum poate o femeie atat de frumoasa sa se sinucida atat de urat?

Iar s-a aruncat cineva in fata metroului. Nu stiu daca a murit, nu stiu daca era femeie, dar de fiecare data imi amintesc de Anna Karenina.