Scrisoare acasa #5

Fete,

Urmeaza mail in detaliu despre mine si apele in care ma scald.

1. Internship: Am inceput vineri internship-ul ala de digital content editor la un ONG care militeaza pentru dialog interultural si interfaith. Echipa e mare dar nu lucreaza toti in birou, iar biroul il impart cu alt ONG care face cam acelasi lucru ca si ei, la scara mult mai mare. Sunt acolo indieni, pakistanezi, turci, atei, oameni de toate felurile si culorile, ceea ce e o experienta foarte misto. La capitolul comunicare sunt praf, pentru ca nu au avut niciun fel de strategie si au avut numai interni care sa faca ce stiau si ei, dar nu e nimic coerent. Asa ca am de lucru mult si vineri am prezentare cu Project Managerul ca sa-i propun o strategie de comunicare pe 3 luni, cat stau eu aici. O sa ma apuc maine de ea, ca e mult de gandit & scris. Imi place, pe de o parte, ca trebuie luat totul de la zero, pentru ca dupa astea 3 luni o sa am un ‘before & after’ foarte clar. Dar, pe de alta parte, mi-e groaza un pic de faptul ca organizatia nu are buget deloc pentru comunicare…

2.Examen: Nu stiu daca am apucat sa va zic, dar trebuie sa imi iau IELTSul acum, pe 16 iunie, pentru ca asta e conditia de la King’s ca sa fiu acceptata neconditionat. Cambridge-ul meu nu e suficient de bun, trebuie sa imi dau IELTS Academic English. M-am suparat cand am aflat, ca e o corvoada in plus, sunt niste bani in plus pentrut taxa de inscriere, altii pentru cartile alea de teste (care sunt ca naiba de scumpe) si un pic de stres, pentru ca trebuie sa iau peste 7 si peste 7.5 la scris. Dar am facut teste si l-am pomenit de-o mie de ori in gand pe Sclifos pentru ca m-a invatat engleza. Nu e atat un test de cunostinte cat e un test de atentie la detalii si de viteza, deci trebuie sa ma antrenez. Am terminat deja testele din prima carte pe care mi-am cumparat-o.

3. Casa: Iar, nu stiu daca v-am spus, dar urmeaza sa ne mutam. Cautatul unei case e o experienta ciudata si foarte time consuming. Am ajuns sa cunosc toate agentiile de imobiliare din zona de nord a Londrei si mi-am lasat numarul la o gramada de agenti. Printre astia, la o romanca/moldoveanca (inca nu pot sa-mi dau seama) blonda cu ochii albastri, care sta de 5 ani in Londra si conduce o decapotabila rosie ca focul. A fost de treaba si ne-a ajutat sa ne gasim cel mai frumos studio, in cea mai frumoasa zona, in cel mai bun posibil pret. Inca nu avem raspunsul final, pentru ca mai multi oameni au vazut si vrut locul ala si acum proprietarul trebuie sa aleaga chiriasii. Fingers crossed, fetele, sa ne aleaga pe noi, ca e tare frumos acolo, avem balconas care da in gradina, o gradina verde cu flori, copaci si veverite.

Sunt bine, m-ar bate Dumnezeu daca as zice altceva. Sunt bine pentru ca, sincer, I’ve been worse:)), sunt bine pentru ca am pofta de mancare, pentru ca m-am ingrasat 5kg, pentru ca am exact ce mi-a lipsit anul trecut: timp. Ma simt vulnerabila pentru ca nu am un statut aici si pentru ca imi dau seama cat mai dureaza pana cand prind radicini. Dar o sa se schimbe multe cand o sa fiu studenta, inclusiv stigmatul asta de a fi din Romania.

In concluzie, cel mai important proiect al meu, acum, e sa imi tin moralul ridicat. Orice NU ma ajuta in directia asta nu e important pentru mine acum. Pinterest e prietenul meu cel mai bun lately, ca imi serveste numai intelepciuni de-alea motivationale care ma fac sa ma simt bine:)).

Va duc dorul la un nivel pe care nu vi-l puteti imagina. Dorul meu de voi e un amestec de recunostinta ca ne-am avut, cu siguranta ca o sa ne avem intotdeauna, orice ni s-ar intampla si oricat de departe am fi, cu spaima ca exista, totusi, un ‘prea departe’. And in my darkest moments, de care am destule, ramane mai mult spaima. Cumva, poate sunt prea pinteresista eu, reusesc sa ma intorc intotdeauna la siguranta.

Vreti sa fim prietene forever and ever?

PS: Trebuie sa incepem sa discutam despre nunta Izei, nu mai e mult pana pe 5 septembrie.

PPS: Am fost in Brighton in weekend, e atat de frumos ❤

Brighton Beach

Brighton Shop

Un fel de de-asta

N-am avut cand sa scriu despre Joshua. Intre timp, a plecat, fara sa uite sa-mi lase instructiuni clare in privinta cuplului necuplat Max si Karen. Si nu inainte sa ne facem o poza pe scarile pe care ma impiedic eu, adormita, in fiecare dimineata. (Joshua in capul scarilor, cuplul necuplat in fata lui, Reelika in picioare)

Au fost fetele aici, am dormit cu randul in saci de dormit, pe jos, am intins o masa mare pe parchet si am stat cu ele mult mai putin decat as fi vrut. But it felt like home…

Cu Iulia am fost la flea market, in Bruxelles si am auzit Billie Jean cantata de fanfara. A fost foarte, foarte, foarte tare! Ne-am uitat la The Office si ne-am salutat pana a plecat cu refrenul de la melodia asta.

Sunt in ceea ce s-ar numi sesiune, daca ar fi perioada aia in care stai acasa, inveti si te duci la scoala doar ca sa dai examene. Doar ca nu stau acasa, merg la internship 4 zile pe saptamana, 12 ore pe zi, cu tot cu naveta Gent-Bruxelles. Si examenele/proiectele au bunul simt sa nu se compare cu ce faceam la CRP, la Bucuresti, adica nu sunt chiar asa de grele. In afara de o campanie de lobby pe care a trebuit sa o gandesc from scratch, cu toate datele reale pentru cursul (foarte misto, de altfel) de European Lobbying. Asa aratam toti dupa ce s-au terminat prezentarile campaniilor.

Am facut recrutarile pentru CNSC 2010. M-a luat un dor cumplit de PRIME, de CNSC 2009 si, evaluand de la distanta formularele celor care au aplicat, mi-am dat seama de cateva chestii:

1.E plina facultatea mea si e plin PRIME-ul de oameni speciali. Bobocii speciali au fost o revelatie…

2.Prea multi dintre ei nu stiu sa arate cat sunt de speciali. Nu stiu sa se ‘ambaleze’ frumos, iar cand incearca sa o faca ambaleaza cu totul altceva decat sunt ei, de fapt. Mi-am facut mustrari de constiinta pentru fiecare candidat care nu o sa ajunga la interviu. Pentru ca imi dau seama ca CNSCul i-ar fi invatat ce nu stiu… Dar in acelasi timp a trebuit sa avem grija toti sa nu asezam editia asta pe piloni prea fragili. E greu asa iei deicizii…

3.Ma doare taios si ma ia a jale felul in care se exprima, in scris, o buna parte din oamenii care vor fi, peste ani, profesionistii nostri in comunicare. Am simtit asta tot timpul, dar m-a lovit din nou, acum. Si poate a fost cu atat mai violent cu cat la agentia la care imi fac internshipul vad oameni care sunt in stare sa discute o ora intreaga daca un cuvant dintr-un comunicat e cel mai puternic, e cel mai bun, reda cel mai bine esenta. Atata grija pentru detalii m-a facut sa-mi dau seama ca am mintit pana acum in cv cand am spus ca sunt atenta la detalii. Si vad studenti la comunicare, aplicand pentru organizarea celui mai important eveniment de profil, care nici macar nu-si dau silinta sa reciteasca ce au scris, sa corecteze. Asta in cazul fericit in care liniuta din ‘sunte-ti’ s-ar fi strecurat, din graba si si-ar da seama ca n-are ce cauta acolo. Uof!

Mai am exact o saptamana de stat in Belgia. Un fel de fericire ca plec acasa, amestecata cu regret ca nu ma intorc aici in semestrul doi, amestecat cu ‘oare ce ma asteapta la anu’?’, amestecat cu ‘sunt atat de obosita’, amestecat cu ‘nu te mai gandi’, amestecat cu ‘maine merg la Paris…doamne, Paris…ce ma bucur, ce ma bucur, bucura-te, bucura-te’….un fel de de-asta ma ia acum (da, stiu ca e cacofonie). Somn usor!

Cum l-am cunoscut pe nenea Jacq

Stiu ca am mai scris despre  nenea Jacq, dar ieri am fost sa-l vizitez cu niste probleme arzatoare si mi le-a rezolvat, deci merita sa mai scriu inca o data cat de vesteceabuna e el. Din cauza programului incarcat cu internshipul, nu pot sa ajung la cursul de franceza pe care Artevelde da ceva bani si ma vad nevoita sa renunt dupa o luna. Nenea Jacq intelege, da un mail si se rezolva. Apoi, nu vreau sa ajung acasa, la Petrosani, in Ajunul Craciunului si il intreb daca pot sa plec mai repede, cu toate hartzoagele Erasmus gata. Da, pot, pentru ca nenea Jacq o sa faca tot posibilul sa imi iasa figura. V-am zis ca nenea Jacq e foarte, foarte  tare? Si inainte sa plec imi da o cartela Proximus, cu 5euro credit pt apeluri internationale. Pacat ca mi-am luat si eu una inainte, dar  tot e bine ca am 5euro in plus de vorbit.

Mi-am dat seama ieri, cand am plecat asa fericita din biroul lui nenea Jacq, ca nu v-am povestit episodul ‘the encounter’. In prima zi de scoala, la deschiderea festiva, stateam in fata cladirii fitzoase unde se intampla evenimentul si le asteptam pe Paula si pe Rocio. Am vazut de departe un omuletz cu parul alb si fatza de spiridus (m-am razgandit, nu mai seamana cu Mos Craciun, seamana cu un elf, ca majoritatea flamanzilor) si m-am gandit ca trebuie sa fie el. M-am emotionat toata si cand a venit drept spre mine sa ma intrebe, simplu, ‘You are…?’ m-am fastacit si am zis dupa ceva timp ‘I am….here for the MOCOMA opening’. Da, stiu :)). Cateodata ma uimesc pe mine insele cat de sclipitoare pot sa fiu.

A zambit si mi-a zis ‘I know, I am the boss here (ras..el, nu eu, dar poate ar fi trebuit si eu sa rad, sa nu se simta singurul amuzat) What’s your name?’ Adica mi-a tradus din engleza in engleza, sa pricep si eu. ‘I’m Alexandra Branzan, from Romania’. Atunci mi s-a parut ca suna ca ‘Sunt Leana, din Cucuieti’.  ‘Aaaa, Romania, no wonder you’re the first who’s arrived’. De data asta am zambit a ras eu, fara sa stiu, totusi, daca e de bine sau nu ce-a zis despre Romania. Urma sa aflu ca e de bine. Romanca de anul trecut i-a dat pe spate. Si romanca de acum doi ani, la fel. Si cea de acum trei ani i-a scris lui nenea Jacq sa-l cheme la nunta ei.

Romanca de anul viitor n-o sa-l cunoasca pe nenea Jacq, pentru ca o sa iasa la pensie. MOCOMA o sa fie altfel fara el si cred ca si el o sa fie altfel fara MOCOMA. Dar poate isi gaseste un job, ca sa nu se plictiseasca. Ceva prin care sa daruiasca oamenilor. Se pricepe la asta cel mai bine. M-am razgandit iar. Seamana cu Mos Craciun…