Scrisoare acasa #7

Fetelor, minunatelor,

Mi-am promis mie ca primavara o sa vina dupa ce predau planul de disertatie si ca atunci o sa va si scriu voua. Tocmai ce am trimis cele 2 pagini de plan si 3 pagini de bibliografie orientativa, iar pe asta (pe tema, pe mijloacele de cercetare si pe bibliografie) o sa iau eu 25% din nota la un curs. Deci e ca si cum mi-am luat de pe suflet inca o greutate pana in aprilie, deci e ca si cum pot sa deschid ochii la ce s-a intamplat lately in jurul meu. Deci si mai deci, la multi ani de ziua femeii si primavara frumoasa de 1 martie!:))

Ca sa merg si mai inapoi cu evenimentele, m-am gandit sa va povestesc ce mi s-a mai intamplat mie palpitant, iar pentru asta o sa dau un pic de copy paste, pentru ca Anca si Camy deja stiu despre ce o sa va povestesc. Sa stiti ca singurul motiv pentru care ma intorc la episodul asta de groaza e pentru ca finalul e fericit: m-au sunat joi de la politie ultima oara sa ma intrebe daca vreau sa vin la sectie sa identific infractorul, iar cu ocazia asta am vorbit mai pe larg cu ei despre cum au gestionat tot cazul (impecabil, adica). Rewind un pic:

„Cred ca nu o sa uit prea curand ziua de ieri. E ziua in care mi-am trimis aplicatia de permis de munca prin posta, ziua in care mi-am cumparat un ceas cu limbi in forma de foarfece, ziua in care am avut parte de o discutie foarte inspirationala cu seful lui Andrei si ziua in care un hot a incercat sa ne sparga casa, in timp ce eu eram, singura, acasa.

Vorbeam cu mama la telefon si nu mi-am dat seama cand s-a intunecat afara. Eu aveam draperiile netrase, luminile stinse si stateam lipita de perete, cand vad un tip foarte murdar si unkept si suspect care se plimba prin fata balconului nostru. In afara de vecinii care isi plimba cainele, nimeni nu trece prin fata balconului. S-a oprit, s-a uitat la balconul vecinilor, apoi s-a intors si s-a uitat lung la balconul nostru, ca si cum voia sa vada daca e cineva acasa. Il vedeam cum e hotaraste sa vina si eram in partea cealalta a usii de termopan, inca la telefon cu mama, inghetand. Apoi il vad sarind in balcon si punand mana pe clanta.

M-a cuprins o furie groaznica, m-am apropiat de usa si el in clipa aia incerca sa se impinga in ea. Am avut un moment in care m-am chinuit sa imi amintesc daca usa e incuiata cu cheia si, inainte sa inghet de frica, am tras perdeaua si l-am vazut. S-a speriat si el, nu se astepta sa fie cineva acasa. A sarit balconul inapoi si a fugit. In clipa aia cand l-am vazut venind spre mine, dincolo de geam, cand l-am vazut punand mana pe maner, m-am simtit foarte furioasa si curajoasa. Dupa ce a fugit am simtit ca paralizez, am facut un atac de panica si nu mai puteam sa respir si sa ma opresc din tremurat. Am fugit sa iau cheile sa vad daca e usa incuiata, am verificat geamurile, am aprins lumina si am tras perdeaua. I-am scris lui Andrei si am anuntat politia.

M-am linistit dupa ce a venit politia si ne-a zis ca astfel de incercari de furt, fara violenta, fara breaking in, sunt frecvente la parter si mai ales in nordul Londrei, pentru ca sunt multi oameni bogati in zona asta (*nu stiu ce cautam noi aici*). Dar ca de obicei doar incearca usile, geamurile, iar daca au noroc si gasesc ceva deschis intra sa ia ce e la indemana, dar nu sparg nimic si nu ataca. Ceea ce m-a linistit un pic, dar tot nu am putut sa adorm toata noaptea si tot mi se derula in minte, ca intr-un film de-ala cu criminali, cum il vedeam apropiindu-se si cum a sarit si cum aproape ca am stat fata in fata cu el.

In alta ordine de idei, am avut prima oara in viata mea de-a face cu politia, prima oara cu Met Police (foarte profi oamenii) ceea ce intr-un fel foarte ciudat ma face sa ma simt de aici, ca atunci cand mi-am facut cont in banca si asigurare medicala. Ah si nenea politistul a zis ca it was very brave of me to face him and scare him away. Cand m-a intrebat daca sunt ok si daca am nevoie de consiliere psihologica i-am zis ca nu, ca m-am speriat atunci dar ca sunt ok. A zis ca he (hotul) was probably more scared that you were..imagine thinking there is no one home and then have a sudden, ghostly pull of the curtain hahaha. Hahah, right? Va pupa Branzan”

Asa, deci asta e „cazul”. Desi mi-a fost putin frica in perioada care a urmat sa fiu singura acasa, mai ales seara, desi am tresarit cand trecea cineva prin gradina si cand mi se parea ca e muzica prea tare si eu nu aud ce se intampla afara, am avut un moment de-ala in care mi-am zis ca n-o sa-l las pe nenorocitul ala sa „puna stapanire” pe peretele meu de lumina. Mai stiti cand ne-am mutat aici cat de fericita eram ca am un perete intreg de lumina? (La cat de innorat si intunecat e aici mai tot timpul, am de fapt un perete de sticla, nu neaparat de lumina, dar asta-i alta treaba:)) ). Am zis, deci, ca n-o sa-l las pe hot sa imi ia linistea. In prima saptamana de dupa mi-a cam luat-o, ce-i drept, dar acum m-am linistit.

Ce voiam cel mai si cel mai mult sa impartasesc cu voi a fost felul in care am avut de-a face cu Metropolitan Police. In primul rand, cand am facut plangerea a trebuit sa o fac online, pentru ca era non-emergency (nimeni in pericol imediat). Apoi pentru ca trebuia sa plecam la cina la seful lui Andrei, am plecat de acasa. Scenariul ca in filme incepe fix dupa ce iesim din casa omului si ne punem in miscare spre metoru. Imi suna telefonul. Numar privat. La cata nebunie ingerasem noaptea aia, era singurul lucru de care aveam nevoie, asa ca am ignorat. Mai suna o data. Ne oprim sa verificam pe telefonul lui Andrei pe harta daca o luasem in directia buna spre metrou. Telefonul se opreste din sunat. In final imi fac curaj si verific daca mi-au lasat voice-mail. Aveam. Era politia.

Intram la metrou, unde nu e semnal, evident nu mai suna. Iesim de la metrou acasa, la semnal si vedem o masina de politie patruland in zona. Cand ajungem in fata blocului suna telefonul din nou. Iar privat, iar politia. Raspund. Stiau ca am fost plecata, stiau unde am fost si cat am stat si la cat m-am pus in miscare si voiau sa se asigure ca vorbesc cu mine in seara aia sa vada daca sunt ok. Politia a venit imediat ce am intrat in casa sa imi ia declaratie.

A doua zi au venit de la forensics sa ia amprente. Totul foarte profi si foarte ‘oficial’, ma facea sa ma simt ca si cum se petrecuse cel putin o crima dintr-un lant de multe crime si eu eram o veriga importanta:)). A treia zi au venit de la neighbourhood watch, care e un fel de serviciu al politiei responsabil cu siguranta locuintelor, sa vada cum imi incui casa, sa imi dea brosuri si sfaturi si stickere cu ‘this property is under surveillance’ (Am ras in sinea mea, gandind ca sigur stickerele alea lipite pe geam o sa tina hotii departe…Apoi dupa cateva zile am invatat la scoala despre panopticon si ideea ca semnele astea de genul ‘cctv is in use’, etc. tocmai asta fac, iti transmit ca esti supravegheat si cand nu vezi cine te supravegheaza). Cel mai tare mi-a placut ca mi-au aratat clipuri pe youtube despre cum se sparg broastele de genul celor pe care le aveam noi la balcon, care am aflat ca nu sunt standard cu ce recomanda ei. Aaaa si mi-au mai zis ca au anuntat un centru de consiliere psihologica (asta e procedura) si ca vor lua legatura cu mine sa vada daca am nevoie de consiliere following the distress.

Victim Support mi-au trimis scrisoare in posta si mail cu sfaturi. Veneam de la cumparaturi cu doua plase si vad in posta un plic de la ei. Ma chinui sa il deschid, in acelasi timp in care ma chinui sa descui si usa si in acelasi timp in care ma chinui sa nu las plasele din mana. Primul lucru pe care il vad e sloganul lor (‘find the strength’) si ma pufneste rasul acolo, in fata usii, asa de tare ca abia reusesc sa find the strength sa intru pana nu ma aud vecinii si intra la banuili (btw, toti au fost anuntati de politie, printr-o scrisoare oficiala, despre incident).

All in all, foarte tare politia lor. Le-am si zis cand m-au sunat sa ma intrebe daca vreau sa identific hotul (aveau niste suspecti dar pentru ca nu l-am vazut prea bine chiar nu voiam sa traiesc faza aia din filme cand bagi la puscarie un om nevinovat si ala vine dupa tine sa-ti faca felul, in semn de razbunare :)). Lasa, mai bine sa umble in libertate, ca aici sigur nu mai vine. Am stickere lipite pe geam si lumini cu senzor, ceva periculos:))) Unde mai pui ca eu, asa mica precum ma stiti, sunt cu adevarat infricosatoare cand cineva imi ameninta peretele de lumina?:))

Stiam eu ca o sa vina un moment in care o sa ma uit in urma si o rad de toata faza asta, de-aia am si asteptat atat, sa impartasesc cu voi mai mult rasul, decat groaza. Ah, si ceasul cu limbi in forma de foarfece ❤

Va pup, va doresc o primavara frumoasa si revin cu povesti! Printre altele, despre un eveniment foarte inspirational la care am fost saptamana trecuta. Ce mai, urmatorul mesaj o sa fie inspirational cu totul, pentru ca pana atunci o sa merg la TedX (unul din cele 2 evenimente TedX din Londra e organizat de universitatea mea…Offf si despre scoala am sa va spun chestii faine, cum ar fi ca saptamana viitoare am cursuri la Tate Modern. Si gata, ca e tarziu, noapte buna!