Rugaciune

Cel de-al doilea om din lumea asta caruia ii spun „mama” m-a invatat sa ma rog. Bunica mea, Mama Maria (Mamaria, ca sa vorbesc pe limba copilariei mele), se ruga in fata icoanei, soptind repede niste cuvinte pe care nu le intelegeam. Ceva din ritualul ala, repetat in fiecare seara, inainte de culcare, intriga mintea mea de copil, asa ca o rugam sa ma invete si pe mine ce spune, ca sa pot sta si eu, cu ea, in fata icoanei, in fiecare seara. Stand aproape de ea, dupa ce am invatat „inger, ingerasul meu” si „Doamne, doamne, ceresc Tatal”, mi s-a parut, totusi, ca aud alte cuvinte si-am vrut sa patrund misterul. Ca sa-si poata incheia rugaciunea in pace, Mamaria s-a uitat cu un ochi la mine, de peste mainile inclestate si mi-a zis: „Spune si tu acolo, mama, ce e in sufletul tau.”

Un alt om drag, un preot cum rar mai sunt azi, mi-a spus ca noi, oamenii astia care traim pe repede-inainte, ne rugam prea des pentru ce nu avem si mult prea rar pentru ce avem deja. Cu asta in minte mi-am dat seama ca, de ceva timp, n-am mai spus o rugaciune cum m-a invatat Mamaria, desi ma rog in fiecare seara. Daca ar fi sa pun degetul pe ce-i acum la mine in suflet, as spune multumesc.

Multumesc pentru oameni: Cineva a avut intotdeauna grija sa-mi puna in cale oamenii de care am avut nevoie. Some come as blessings, some come as lessons, cum spunea o intelepciune colorata de pe Pinterest. Dar au venit toti la momentul potrivit, s-au cernut cand a trebuit, iar mie mi-a ramas ce-a fost mai bun din fiecare.

Multumesc pentru „acasa”: De la 19 ani, de cand am plecat din Petrosani, mi-am gasit locul si linistea in mai multe „acase”. E cel mai bine sa ma intorc la primul, cel mai statornic „acasa”, dar multumesc ca stiu acum sa-mi asez metrul meu patrat de viata, oriunde as fi. Si ca acum „acasa” are un perete de lumina, o gradina cu iarba verde, mure, copaci si veverite.

Multumesc pentru prieteni: Multumesc ca prietenii mei vorbesc intai cu mine, despre mine, inainte sa vorbeasca cu oricine altcineva, mai ales daca vorbitul nu-i de bine. Mai multumesc ca nu-mi spun niciodata ce vreau sa aud, dar intotdeauna imi spun ce trebuie sa aud. Fiind ei asa de cand ne stim, m-au invatat ca altfel nu se poate, iar cand e altfel, inseamna ca cineva e mai putin prieten decat ei. De cateva luni, prietenii astia vin si in varianta „rezistenta la distanta”. Ceva in mine isi doreste cateodata sa vina si-atat. Si sa ramana, eventual.

Multumesc pentru sincronizare: Ma trezesc dimineata pe-acelasi fus orar si-aceeasi perna cu baiatul pe care il iubesc.

Multumesc pentru dorinte implinite: Cand mi-era mai dor sa invat, sa stau in biblioteca si sa citesc, cand mi-era mai greu sa ma impac cu gandul ca asta n-o sa mi se mai intample prea curand, cand mi-am dorit mai mult si mai mult sa merg la scoala, mi s-a intamplat masterul pe care il incep in septembrie.

Multumesc pentru timp: Am primit timpul pe care il aveam in facultate, timp sa ma gandesc la mine, sa desenez o harta noua, sa incercuiesc destinatii si sa ma bucur ca de-o victorie de fiecare pas mic facut in directia buna.

Multumesc pentru ajutor. Cel cerut, cel primit, cel dat inapoi.

Multumesc pentru sanatate. A mea, a parintilor, a celor pentru care o cer. A sufletului.

foto

Noapte buna!