Septembrie, 7

Feţe de oameni încă necunoscuţi, pe care încerc să mi le pictez în minte, ca să-mi abată gândul de la toţi oamenii pe care îi cunosc. Pentru că pe ei îi las în urmă acum… Şi pentru că de dragul şi de dorul lor mi-aş putea dori să nu mai plec. Şi nu vrem asta. Oare nenea Jacq arată şi în realitate ca un Moş Crăciun? Cu părul alb şi privirea blândă? O să-i mai scape B. lui Camy crema de coşuri în wc, cum i-a scăpat-o de-atâtea ori în 106? O să gătească sâmbăta, cum găteam noi? Or better yet, o să gătească?:)) Eu ce-o să mănânc, chiar aşa? Sper că aveţi lapte bătut, ghenţilor, în caz de nu-mi-place-ceea-ce-numiţi-voi-mâncare-în-campus. Şi sper că sunteţi atât de săritori, încât o să vă înghesuiţi să mă ajutaţi să ridic cele 20 de kg de bagaj pe care mă omor să le car. Sper să fiţi şi mind readers şi să vă daţi seama că de-asta vă privesc aşa insistent şi că am nevoie disperată de ajutor, chiar dacă cel mai sigur n-o să vi-l cer. Ar fi drăguţ să nu mă-ntrebaţi în flamandă dacă am nevoie de ajutor. Ajutaţi-mă direct. Ba nu, întrebaţi-mă întâi. Ne-nţelegem noi…

Mă doare capul ca după tentativele noastre de îmbătare cu gin, din garsoniera Laurei. Nu ştim nici acum dacă ne-au reuşit. N-a rămas niciuna dintre noi cinci suficient de trează, încât să credem ce spune. O să beau multă bere belgiană? O să fiu în stare să termin o bere, adică? )  ’Hai, bea şi tu o gură de bere cu noi, mamă. Merge cu grătarul.’ Of, mami, tati… Ce gri ciudat în norii ăştia… Sunt ca eşarfa aia a ta gri, mami, din care ieşeau fire. Deşiraţi ca ea. Şi gri ca ea. Abia aştept să ajung… Era să zic ‘acasă’. Abia aştept să ajung undeva, să-mi despachetez cele 20 de kg de acasă, să le aranjez în cei şase metri pătraţi de cameră de cămin.

Dar până atunci aleg în fiecare zi ce-o să bag în bagaj. A doua zi revin asupra deciziei. Mai puţine genţi. Nu toate curelele!!! Şi ‘Călătoria Feliciei’…ştiu că n-am loc, dar trebuie să-mi iau cărţi, nu se poate. Septembrie, 7. Încă am timp pentru toate astea. Până-n septembrie 17.

Ca de septembrie, asa…