E greu sa fii eu. As vrea sa fie la fel de greu sa fii eu cum e sa fii alte ‘eu-uri’, dar nu e. Stiu eu. E mai greu. E greu sa fii eu egal e greu sa fii fata/femeie plus e greu sa fii cealalta parte din ‘eu’ ramasa neacoperita. Cu alte cuvinte, dupa ce ca sunt fata, mai sunt si…eu!!! Astazi ne vom ocupa de primul termen al adunarii, cu promisiunea sincera ca scapati mai ieftin asa…
E greu sa fii fata/femeie pentru ca exista SPM. SindromPreMenstrual. Da, stiu ca nu stiati. Stiu si ca nu stiti ce inseamna, asa ca va fac un desen. In creta. Ca daca nu iese bine, creta e de vina! Asfaltul e de vina! SPM e de vina!
E o dimineata enervanta de vara. De ce ‘dimineata’? Pentru ca….ce? si tu ai dreptul la dimineata, tot dimineata ii zice, chiar daca te trezesti cu soarele-n cap, pe la 11 si ceva. Si 59, to be more precise. Dar de ce ‘enervanta’? Pentru ca …ce? asta-i dimineata de vara? Cu durere de cap cand capul e inca pe perna si durere de ochi cand se inchid si deschid si cand soarele straluceste pe cer doar pentru ei? Si IN ei? Da, e o dimineata enervanta, da-te-ai o data jos din pat! De ce nu ai face acum o jumatate de ora invioratoare de aerobic, sa-ti faci o lume de bine, vorba aia? Dar de ce sa faci? Doar pentru ca ti-ai propus si deja se poate spune ca e a treia oara cand iti propui, te apuci si …atat? Nu si nu si nu. Clar NU! Te doare capul, macar atat meriti si tu azi, sa nu te mai doara si altceva. Ca doare aerobicul. Stii ca doare. De-aia te apuci o data si nu te mai apuci si a doua zi.
Baie. E imposibil sa n-o recunosti, e aia cu o chestie mare stralucitoare in mijloc pe care incerci s-o eee…chip frumos, drag si luminos…eviti. Stiai tu ce stiai. Too late now. Te-ai vazut. Ce spuneai de dimineata aia ENERVANTA de vara? Baie cu oglinda, auzi! Oglinzile ar trebui interzise zilele astea. Hopa! Did you just say…zilele astea? Adica e ceva cu zilele mai altfel decat merita niste zile sa fie cu ele? Nu. Ce sa fie? Faptul ca iti dai seama brusc ca trebuie sa iesi cat mai repede din casa si sa socializezi e dovada clara ca totul e bine in dimineata asta. A interactiona cu oamenii e punctul tau forte. Se prea poate ca mama ta sa nu fie om, pentru ca altfel nu-ti explici de ce dupa cateva cuvinte schimbate cu tine se imbraca nervoasa, merge singura la cumparaturi si nu mai vorbeste deloc cu tine, decat ca sa-ti spuna sa lustruiesti oglinda (tocmai oglinda!!!!! of all things…)
Oglinzile au intotdeauna dare, oglinzile sunt cele mai incapatanate si nu-vrem-sa-fim-curate-doar-pentru-ca-tu-vrei-sa-fim-curate chestii pe care le-ai vazut vreodata. Oglinzile se uita la tine cu fetze incruntate atunci cand le lustruiesti. Si chiar daca la inceput iti zambesc, cand te indepartezi si schimbi unghiul din care le priveai, tot se incrunta. Dupa ce te saturi de oglinda ti se face foame, dar o foame nedefinita de ceva nedefinit, asa ca stii din start ca ce-o sa mananci nu e ce vrei sa mananci. Cand te imbraci sa iesi, oglinda inca se mai incrunta si te gandesti ca puteai si tu alege ceva mai nush..spre negru…maro…albastru-inchis… Afara e prea cald pana sa se faca prea frig, e prea devreme sa pleci si prea tarziu sa nu fi iesit, e ceva cu toata lumea in afara de tine, sau e ceva doar cu tine si-ai vrea sa stie toata lumea. Sau sa nu stie nimeni.
Eh? Ma pricep sa desenez in creta? Pot si mai simplu [Sindromul premenstrual (SPM) este un complex de simptome patologice, ce apar în a doua faza a ciclului menstrual si se manifesta prin dereglari neuropsihice, vegetovasculare si endocrino-metabolice, care dispar o data cu aparitia menstruatiei], dar e greu sa fii fata si e greu sa fii eu si e greu zilele astea. Si daca Mihaela Radulescu ar fi fost eu, cartea ei s-ar fi numit ‘Despre lucrurile complicate’…
Posted by Laura on august 24, 2008 at 2:18 pm
Tell me about the mirrors..sunt in razboi cu ele!!!
Posted by busybeingfabulous on august 25, 2008 at 5:41 am
credeam ca zici ‘tell me about SPM’…Do tell me about SPM…stii tu, chestiile alea pe care Cola si ciocolata nu le pot repara
)