As fi fost o fiica de boier reusita

Muzeul etnografic in aer liber Curtisoara. Judetul Gorj. Ever heard of it? Ever been there? Thought so. Sansele sa fi auzit de el sau sa fi fost acolo sunt mici, mititele. Ori sunteti din Curtisoara (sau macar din Gorj), ori sunteti in ciclul primar si va aduce invatatoarea in vesnica excursie de vazut Tismana, Hobita, Ansamblul Brancusi..si, daca tot suntem prin preajma, hai sa mergem si la Curtisoara.

Tanti muzeograf se mira cand deschide cineva poarta. Foarte rar vine cineva la Curtisoara. Cand incepe scoala si cat inca tine vremea frumoasa, invatatoarele din Tg. Jiu sau din satele apropiate organizeaza vesnicele excursii. Le spun asa pentru ca sunt niste excursii intrate deja intr-o traditie a excursiilor, intr-un banal al traseelor. Trebuie sa fi avut parte de asa ceva. Eu, fiind din Petrosani (jud. Hunedoara – ma simt datoare sa precizez ) ), aveam parte de vesnice excursii la Sarmisegetuza, Santamaria Orlea, Rezervatia Naturala Hateg, Cetatea Devei, Castelul Corvinestilor din Hunedoara. Vesnicele excursii sunt alea organizate de invatatoare in zonele imediat apropiate. Asta vreau sa zic. Nu e peiorativ.

Invatatoarele cu vesnicele excursii, cateva cupluri ratacite si cam atat. ‘Grosul’ (exista si asa ceva, Doamne-ajuta!) e cand vin strainii, vara.  Tanti muzeograf deschide larg bratele sa-mi arate cum se umple curtea muzeului si face niste ochi mici, mici si i se increteste fruntea, explicandu-mi cat de inghesuite stau atunci autocarele de-a lungul drumului de tara de la Curtisoara. Ca sunt innebuniti dupa orice crestatura in lemn, dupa orice scoarta olteneasca, ca pun intrebari peste intrebari si se minuneaza de tot ce aud si vad…noroc cu frumusetile patriei si cu strainii care le apreciaza.

Ca sa fiu sincera, am trecut de foarte multe ori pe langa Curtisoara si am zambit a ‘ce frumoooos’ casutelor vechi, de lemn, care se intrezareau printre copaci. Am trecut si nu m-am oprit. M-am oprit duminica si, dupa cateva ore petrecute  acolo, imi vine sa-i duc la Curtisoara pe toti cei care imi sunt dragi, sa le povestesc tot ce mi-a povestit mie tanti muzeograf..despre cula (casa de mosier, fortificata), despre sistemul de incalzire, despre casutele acoperite cu sindrila, care nu aveau cos pentru ca aerul cald sa topeasca zapada de pe acoperis, despre pragurile inalte, pana la genunchi, facute asa ca sa nu  intre curentul pe sub usa, despre casa boiereasca a lui Tatarascu (prim ministru prin ‘34, ‘38, ‘45-’47), despre bisericuta din Complexul Tatarascu unde se mai oficiaza si acum nunti, despre, despre, despre…

M-am ales cu un munte de poze (cele mai munte sunt detalii de grinzi – sunt obsesiv indragostita de grinzi, detalii de scoarte oltenesti – la fel de obsesiv indragostita, detalii, detalii – la fel, la fel) din care incerc sa aleg cateva, mai putin obsedate ), o joaca sanatoasa cu doi caini latosi si narodani, multe povesti de la o tanti care mi-a devenit foarte draga, o scanteie de dorinta sa fac, candva, PR cultural si-o urma de regret ca n-am fost fiica de boier de sec. XVIII, sa stau intr-o casa boieresca.