tristeti in papuci de plastic

Nu stiu de ce pun titlul asta. Vreau sa scriu multe si profit de o pauza din activitatea intensa de a ma preface ca am ceva activitate la Pastel Age ca sa imi adun din ganduri.

Vedeam foarte des tristeti in papuci de plastic la Petrosani. Ieseau la plimbare pe unica strada, impopotzonate din cap pana-n picioare, sclipicioase din cap (si uneori, si IN cap) pana-n picioare, exersandu-si vederea periferica de fiecare data cand trecea vreun tip pe langa ele. Daca le mai si claxona vreo masina din care rasuna ceva tare (ca volum, doar ca volum), erau in culmea indignarii (a se citi ca de-acum puteau pleca acasa, linistite si implinite ca si-au adus contributia semnificativa lumii). Bine, ele erau o varianta cu mult degradata. In Strugurii s-au copt in lipsa ei (Zully Mustafa) am citit de tristetile in papuci de plastic. In general, sunt fetele-dorinta-de-mangaiere, fetele-nevoie-de-cineva (sau ceva, dar nu vreau sa vulgarizez:)) ); pentru mine sunt fetele care nu pot trai (trai-trai, pe bune, nu doar…exista) prin ele insele, care in perioadele de ‘disponibilitate’ dintre relatii nu se mai bucura de nimic, nu fac nimic pentru ele, vesnic deprimate si vesnic asteptand sa apara vreunul ca sa poata sa se bucure si ele de viata. Nu ca n-ar fi mai mare bucuria in doi, dar cum poti sa nu zambesti cand e asa frumos afara, cum poti sa nu te dai cu barca pe Cismigiu daca iti vine sa te dai cu barca pe Cismigiu doar pentru tu ca vrei sa fii cu vreun ‘el’ cand te dai cu barca pe Cismigiu? Cum poti sa nu te bucuri de-o melodie faina, suspinacioasa, dar faina, doar pentru ca e suspinacioasa? Si, pentru Dumnezeu, cum poti sa zambesti asa tampa-si-te-implor-uita-te-la-mine oricarui tip?

Astea sunt niste tristeti in papuci de plastic recent observate in mediul meu inconjurator. Dar sunt muulte. n+1 variante, cu tot atatea feluri de a se manifesta. Si ma surprind de-atatea ori simtindu-ma bine ca nu sunt asa.

Ieri mi s-a facut pofta sa fiu indragostita. Si imediat mi-am amintit de tristetile in papuci de plastic si mi-a venit sa rad. Daca nu mi-ar fi frica de apa m-as da singura cu barca pe Cismigiu…