Nu stiu de ce

Bucurestiul pe care l-am parasit cu atata dor de duca inainte de summit arata…hm..cum arata? Invadat de chestii verzi si inflorite (pe unde exista macar o intentie de chestie verde si inflorita..stau si ma gandesc acum ca atata m-am plimbat prin locuri cu chestii verzi si inflorite de cand am venit, incat acum am straniul si nejustificatul sentiment ca in Bucuresti chiar ar fi verdeata). Revenind…e prima primavara a mea de petrosaneanca venita in Bucuresti si nu sunt obisnuita sa nu-mi fie frig dimineata, la inceput de aprilie, numai in tricou si sacou. Ma gandesc cu groaza la vara…

Mi-a prins bine statul acasa si pe la olteni; sunt linistita, zambitoare si parca am un strop de ratiune in mintea mea usor stresabila si usor panicabila. Zic asta pentru ca s-au ivit ‘neshte treburi’ care, in mod normal, m-ar fi stresat si panicat la maxim si am reusit sa fac fatza tentatiei de a ma tura ca o masina de cusut ) (stiu ca masina de cusut nu se tureaza, da’ imi place prea mult cum suna…ahh, si expresia e a mea doar pe jumatate – un prieten stie de ce). Ahh..si sunt regina neincoronata a parantezei in paranteza parantezei…

‘Neshte treburi’ e de fapt una singura, mare si dureroasa, cu multe ramificatii mici si dureroase. Trebuie sa ne mutam. Nu ca ar fi o noutate. Noutatea e fiecare zi scursa in directia inevitabilului. Ne delectam seara cu Imobiliare Bucuresti, citim cu interes si spirit critic, subliniem cu rosu si dam telefoane. Ne uitam in fiecare zi la ce avem in dulapuri si ne imaginam momentul cand o sa caram cu bratele noastre fragile …toate cele. Mi-am promis ca nu sentimentalizez postul asta. Ca nu intru in ramificatiile mici si dureroase. Mi-e greu sa ma abtin, dar..fie.

In doua saptamani ar cam trebui sa fim mutate, dar am platit chiria si pe aprilie deci, in caz ca nu se produce minunea, nu ne da nimeni afara. Azi e ziua datului de telefoane inca de dimineata si vazutului de doua posibile viitoare ‘acasa’. Azi e ziua in care am mers eu la facultate, ca Anca sa poata merge cu Camy sa vada garsonierele. Azi e o zi cu soare si…stiu ca pare enervant de incredibil…cu verdeata. Ce sa fac daca imi sare in ochi orice boschet verde inflorit? Azi e o zi in care o sa ajung destul de tarziu acasa.

Dar sa vedem partea buna a lucrurilor. Ieri a fost ziua in care am avut un moment de ‘copile, ce cauti tu aici?’. Si chiar daca a trecut repede momentul, l-am avut si ceva din el m-a urmarit pana cand am inchis ochii. Ieri a fost ziua in care 2 camere au fost prea mici pentru …viziunile despre lume si viata ale fiecareia. Ieri a fost ziua in care s-a simtit ca ne afecteaza ‘neshte treburi’. Ieri a fost o tensiune ciudata. Ieri am asteptat sa treaca miezul noptii si sa adoarma fetele ca sa am putin timp cu mine. Ieri am adormit la 2 noaptea, intrebandu-ma cum o sa fie convietuirea noastra intr-o garsoniera, cum o sa fim noi, cum o sa fie garsoniera, cum o sa fie…

Maine o sa fie ziua in care o sa fac ochi mari de fascinatie&entuziasm&curiozitate de multe ori. E Congresul National al Studentilor la Comunicare si e intalnirea cu agentia la care o sa fac practica. Maine o sa fie ziua altor lecturi de imobiliare, altor telefoane. Maine o sa fie ziua cu o zi mai aproape de ‘alt acasa’.

A iesit mai suspinacios decat as fi vrut. Nu stiu de ce. E atata soare si atata verdeata si eu zambesc si ma simt linistita. Nu stiu de ce…